In weekendul 16-18 septembrie am fost calator impreuna cu Andreea Burlacu si Andrei Cismaru. Si cum calatorului ii sade bine cu drumul, mai jos va povestesc pe unde am fost si ce am vazut.
Sibiu, 16 sept, ora 09.30
In Piata Mare sunt doar cateva persoane, suficiente cat sa fie o agitatie care te inspira. Pe fiecare banca sta cate un om si fiecare dintre ei priveste in zare, in acelasi punct fix – de parca acolo isi gasesc ei gandurile. Am incercat sa imi dau seama la ce privesc, dar nu aveam acelasi punct cu ei. Eram straina.
Din cand in cand din pamant (parca de nicaieri) tasneste o apa pusa acolo parca pentru a speria porumbeii curiosi. Dar in cateva secunde revine la locul ei si totul revine la normal.
In surdina se aude o melodie de-a locului, deranjata din cand in cand de zgomotul masinilor ce isi fac loc printre cladirile medievale.
Aceasta este Piata Mare din Sibiu la ora diminetii.
—
Cluj, 16 sept
Dupa un lung drum am ajuns in “cealalta capitala”, cea a Transilvaniei, unde aveam sa ne petrecem urmatoarele aproape 3 zile.
Ne-am cazat la hotelul City Plaza*****, o bucatica din Rai, cu camere elegante si amenajate fix pe gustul meu, dar mai ales cu un pat atat de pufos incat sigur iti lua ceva pana te desprindeai de el.
Cum ora mesei a sosit cu o repeziciune rar intalnita, gazda noastra (Andrei Crivat in persoana) a propus sa ne duca la Restaurant Panoramic – situat deasupra orasului, cu o priveliste incredibila, ar servirea si mancarea… la fel!
A urmat o limonada extraordinara, daca nu chiar cea mai buna din utimii 23 de ani – in afara de cea facuta de mama, la cafeneaua Reload Cafe & Cocktail Bar, despre care fanii spun ca este a insusi maestrului Crivat mai sus amintit. Gurile rele mentioneaza faptul ca este un fel de Turabo, dar proprietarul neaga cu desavarsire: “N-are legatura!”
Urmatoarul bar pe ordinea de zi a fost Klausen Burger – primul brewery din Transilvania. Loc pe care nu il voi uita curand deoarece aici am avut ocazia sa vad cea mai mare bomba calorica ever: Legendary Burger-ul.
Si pentru ca seara nu putea fi incheiata altfel, am mers cu pasi repezi (se lasase frigul, cineva a apasat gresit pe telecomada aerului conditionat din Cluj) catre Ludwig Bavarian Bierhouse. Nu cred ca exista om caruia sa nu ii placa aici. Piesa de rezistenta este meniul, ce are strecurate cateva vorbe de duh referitoare la alcool, in special berea si vinul:
– “O sticla de vin contine mai multa filozofie decat oricare alta carte din lume” (L. Pasteur)
– “Nimic nu face viitorul sa para mai roz decat contemplatul printr-un pahar de vin” (N. Bonaparte)
– “Cu exceptia bautului, somnul este cea mai placuta experienta in viata” (W.C. Fields)
– “Poate ca bautura nu este raspunsul, dar cu siguranta pe ajuta sa uiti intrebarea” (Henry Mon)
—
Salina Turda, 17 sept
Dupa un mic dejun copios in restaurantul Marco Polo al hotelului nostru, am pornit catre Salina SF Turda. SF de la Science Fiction, da!
Amenajata aproximativ ca pe Marte, salina te face sa te simti de 10 ori mai bine, chiar daca nu ai probleme de sanatate. Iesi cu nasul perfect desfundat, astfel incat recomand a fi “consumata” cu moderatie, iar urcarea intr-un autobuz plin este strict interzisa cateva zile dupa. Cu toate acestea, nu ai cum sa nu remarci faptul ca romanii au doua probleme:
1. arunca bani in orica balta, fantana etc intalnesc. Nu, oameni buni, apa nu indeplineste dorinte. Doar face minuni atunci cand o folositi in scopuri “curative”!
2. daca merg singuri intr-un loc isi fac poze cu telefonul in tot felul de pozitii dubioase. Chiar si barbatii!
Intrarea este 15 lei, 8 lei pentru studenti amarati si pensionari fara bani de medicamente.
—
Gradina BotaniQ Cluj, 17 sept
Da, vedeti bine, am scris cu Q. Am observat ca oamenii din Cluj sunt foarte originali. In loc de “ca” folosesc “q”. De unde doamne-iarta-ma or fi invatat ei asta, nu inteleg, dar peste tot este plin de firme: Fantastiq, Optiq…
Momorabile: mirosul orhideelor, nuferii din sere si Gradina Japoneza.
Intrarea aici este 5 lei.
—
Pentru masa de pranz recomand restaurantul Miko Etterem (Clinicilor 23), dar mai ales masa din cel mai inalt punct al acestuia. Privelistea este de vis, iar servirea foarte rapida – chelnerul alerga pe scari cu o viteza de mama-mama.
Cum Clujul nu este un oras pe care sa il vizitezi uitandu-te in jos, am plecat spre centru pentru a ne holba la cladiri. Si am facut asta pana nu am mai putut, tinta fiind Terasa Camino din Piata Muzeului – aici te simti ca in Roma (cel putin mie acest sentiment mi-a fost trezit!). recomand Coffee Caramelo sau limonada de capsuni.
—
Cetatea Alba Iulia, 18 sept
Cu certitudine cuvintele ar fi de prisos. Locul, oamenii, atmosfera – totul parca este din alta poveste!
Nu am putut face fotografii deoarece eram cu ochii in 7 zari. Imi doream sa vad cat mai multe, sa nu ratez un coltisor. Si sunt sigura ca data viitoare voi descoperi alte minunatii.
—
Cetatea Calnic, 18 sept
Mare atentie cand intrati in Calnic, Cetatea nu este semnalizata decat la soseaua principala. De acolo, Dumnezeu cu mila sau tu cu GPS-ul! De asemenea, sa nu va speriati daca gasiti usa cetatii inchisa! Cheia este la vecini 🙂
Ce gasiti aici:
– o crama
– o clopotnita pana la care ai de urcat trepte inguste cat sa iti sustina un sfert de talpa 🙂
– o capela
– un muzeu in care sigur s-a filmat “Invazia Mustelor”, datorita numarului urias de bazaitoare negre prezente in aceasta incapere – un sunet creepy!
Cetatea este trecuta in Patrimoniul Mondial UNESCO! Cu toate acestea, nu sperati la un ghid. Persoana care va veni sa va deschida va va indruma cu miscari gratioase catre panoul pe care sunt scrise 2-3 informatii, apoi va recomandat sa aveti mare atentie la cap cand urcati treptele si va da drumul pe teren. De aici va descurcati si singuri sa intelegeti cum sta treaba.
Taxa de vizitare este 5 lei sau 2.5 lei pentru studentii amarati.
—
Multumiri speciale: maestrului de ceremonii Andrei Crivat, A-lister de meserie si ghid de nadejde; hotelului City Plaza***** pentru gazduire, servicii impecabile si incarcatoare de Nokia functionale; Porsche Inter Auto Romania si SEAT prin Porsche Bucuresti Vest 2 pentru noul nostru prieten rosu de furie, Leon.
2 thoughts on “Jurnal de Weekend sau Cum Mi-am Lasat Sufletul in Transilvania”