Focul lui Sumedru

Pentru ca se intampla chiar in aceasta seara, iar de cand am venit in Bucuresti si-a cam pierdut semnificatia si pentru mine, insa tin neaparat sa povestec 2-3 lucruri despre acest asa-zis foc al lui Sumedru, deoarece de cate ori intreb pe cineva daca a auzit de acest obicei se uita lung la mine, cu ochi adanci si goi: “Asta o fi stiind pe ce planeta e? Ce ne tot insira denumiri SF?”

Cand eram mica (acum vreo 3 ani, cum ar spune unii) nu exista luna octombrie fara pregatiri intense pentru acest eveniment: adunat castane din parcul central, rugat rudele si prietenii sa nu isi arunce tuburile spray dupa ce le consumau, dat cu parerea referitor la anvelopele “gasite” de cei cu care mergeam sa pun “paie pe foc” – toate acestea pocneau in focul urias langa care ne umpleam de funingine.

Sursa

Stiu, inca nu intelegeti despre ce vorbesc, insa mai jos va explic ce tot vreau eu sa zic – din Cimpulung Muscel fiind (da, ala din Arges, prima capitala a Tarii Romanesti- na!):

Sumedru, personaj al Panteonului romanesc, este incinerat simbolic la Focul lui Sumedru, patron al iernii pastorale, care a preluat data de celebrare a Sfantului Mare Mucenic Dumitru de la Tesalonic, 26 octombrie din calendarul ortodox.

Focul lui Sumedru pastreaza in semnificatiile si ritualul lui doua functii majore:

– cea mai veche, datand de pe vremea geto-dacilor este de ritual de purificare a spatiului prin foc. La geto-daci, bradul era arbore sfant, sacru, iar toamna – vremea unei degenerari a spatiului, a timpului, a incheierii unui ciclu, pentru a face loc urmatorului. Din loc in loc se faceau clai de cetina, carora li se dadea foc. Obiceiul a fost initial raspandit in toata tara, dar din motive pe care cercetatorii inca nu le-au lamurit, s-a pastrat doar in zona judetului Arges – si nici aici peste tot.

– hotar al timpului: in calendarul traditional romanesc existau doua anotimpuri: unul Activ (agrar-pastoral) si unul Pasiv (iernatul). La Sangeorz (Sfantul Gheorghe) incepea cel activ cand urcau oile si vitele la munte, sezon care se incheia la Simedru (Sfantul Dumitru), iar de la Simedru, peste iarna, pana la Sangeorz era sezonul pasiv, in care vitele stateau in odai, oile mergeau in transhumanta la campie sau in Delta Dunarii, chiar si in sudul Dunarii. Pe langa aspectul de incheiere a sezonului de pastorit, semnifica si o vreme a soroacelor, a socotelilor. Aceste doua functii s-au reunit la Focul lui Sumedru. Era un moment de polarizare a comunitatii, de mare sarbatoare, care se pastreaza si in prezent, chiar daca pe o arie restransa.

Focul lui Sumedru presupune un intreg ceremonial: crengile si cetina sunt adunate numai de catre copii si tineri, care se organizeaza in gasti. Dupa aprinderea focului, se rostogolesc roti in flacari, pe care se infasurau in prealabil paie si se striga: „Hai la Focul lui Sumedru!“. In jurul Focului lui Sumedru, intretinut cu lemne si paie uscate, se manca, se bea, se petrecea si, din cand in cand, se repeta strigatura consacrata momentului. Femeile le imparteau celor prezenti colaci, nuci, fructe si tuica. De obicei, spre final, fetele si flacaii sar peste valvataia Focului, iar copiii scormonesc in taciuni pentru a produce cat mai multe scantei.

In realizarea unui foc cat mai frumos, fiecare grup isi are locul lui bine stabilit. Scopul final este acela de a inalta cel mai frumos foc de pe dealuri, ca sa se vada cat mai departe in zare. Limbile de foc strabat negura noptii ca niste sageti spre cer, iar miile de scantei joaca in noapte ca niste artificii.

Obiceiul n-a generat un bogat folclor, in afara versurilor: „Hai la Focul lui Sumedru/C-a mancat lupu’ iedu’“, considerate a fi cele mai raspandite, iar aceasta sarbatoare ramane un prilej de bucurie pentru oamenii locului, chiar daca cei din afara zonelor unde se desfasoara nu par a sti despre ce este vorba pana nu participa macar o data in viata.

BRB. Ma duc sa adun castane. Nu sa le dau 😛