Nu stiu daca am mai spus-o vreodata, dar apreciez foarte mult curajul persoanelor care se rup de tot ce au realizat in tara si pleaca peste hotare in cautarea fericirii. Nu le apreciez, in schimb, pe cele care pleaca fara a incerca si aici.
In cautarea fericirii au plecat si cateva dintre fostele colege de facultate, care au ales sa schimbe radical domeniul pentru care ne-am pregatit impreuna atatia ani.
Astazi Bianca Coman o sa povesteasca despre cum decurge un zbor lung pentru o stewardesa Etihad, asta dupa ce si-a lasat job-ul de Marketing Campaign Specialist la IBM Romania a hotarat sa dea praful din capitala pe nisipul din Emirate. Si o sa intelegeti (sper) de ce acest job nu este atat de usor si minunat pe cat pare:
Imi spuneau ai mei de acasa de ceva timp sa ma apuc de scris ce aud/vad/experimentez pe zbor ca o sa le uit. Dar mi-a fost mereu parca prea lene si nu stiam de unde sa ma apuc. Cum se intampla toate cand nu te astepti.
O sa-ti povestesc despre cum decurge un zbor de 14 ore pana la Sydney atunci cand esti de partea cealalta a personalului muncitor pentru zborul lin al pasagerilor :P. Trebuie sa incep prin a-ti spune ca in jobul asta mergi spre destinatii, la propriu. Cred ca parcurg km fara sa-mi dau seama tot alergand sus-jos prin avion.
Intotdeauna pentru un zbor ma pregatesc de acasa: de la bagaj, detaliile zborului si make-up, uniforma. Cu o ora inainte de briefing sunt in fata blocului pentru pick-up. Vine autobuzul, urc bagajele si am plecat spre aeroport. O data ajunsa acolo, raspund la intrebarile de safety si daca (Doamne ajuta!) am trecut de ele plec spre briefing room.
In briefing e ca la un brainstorming de-al nostru de agentie: care e profilul pasagerilor, ce inseamna asta pentru noi, la ce sa ne asteptam de la ei si ce asteptari ar putea avea ei de la noi, obiective pentru zbor, pe langa detaliile nelipsite de safety.
Insist cu partea de safety pentru ca majoritatea celor care circula cu avionul ne vad ca pe niste chelnerite zburatoare, which is not quite accurate. Au avut norocul unui zbor normal. Dar in caz ca se intampla ceva (nu avioane cazatoare neaparat) tot la noi ajung. Am avut cazuri de lesinuri, copii veniti de pe masa de operatie care trebuiau monitorizati constant – esti si doctor, si salvamar si pompier si chelnerita 😛
Revenind dupa lunga paranteza de clarificari: am plecat din briefing (dupa ce ne cunoastem cu totii, inclusiv cu pilotii) spre avion. Trec de security check, un alt autobuz ne duce la avion. In punctul asta mai avem vreo 15-20 min, daca avem noroc, sa facem: verificarea avionului ca e totul in regula, nimic lasat in urma, niciun obiect suspect, verificare manuala si vizuala, verific echipamentele, daca in zona de responsabilitate intra si galley (“bucataria”), zona cu containere, trebuie sa ridici si sa tragi afara fiecare container. In functie de avion ai cam intre 20-40 containere si carturi (un cart are cam 40 kg). Dupa ce am terminat de pus si castile pe fiecare dintre scaune, manual, incepe boardingul.
Toata lumea asezata, safety video on. Verificam daca toata lumea e atenta la video sau nu. Nu, nu se mai face demonstratie manuala, sa avem spectacol ca la circ :)). Si ce crezi? De cele mai multe ori tot trebuie sa le zici sa inchida telefoanele, sa se uite la video, sa lase orice activitati si sa fie atenti, cam ca la gradinita. Nu de alta, dar daca se intampla ceva tot hotic o sa fuga toti prin avion ca nu e nimeni atent unde sunt “Emergency exits”.
In mod normal acesta este momentul in care decolam. Noi de ridicam din jumpseat inaintea pasagerilor ca sa pregatim service-ul. Aaaaa, am uitat sa-ti spun ca daca esti responsabil de galley, cat fac colegii boardingul tu pregatesti cafelele, ceaiul, mancarea, scrii special meals, pregatesti o parte din carturi si daca esti gata inainte de decolare mai ajuti si la boarding.
Daca am avut noroc de un galley operator care stie despre ce e vorba in rolul lui, in 10 minute iesim cu carturile pentru service, dupa ce punem tot set-up pe ele. La noi dureaza vreo 2 ore service-ul: cu servit mancarea si luat tavile, cu cefeluta and all that. Asta este primul din cele 5 service-uri de pe un astefel de zbor. De obicei ai cina, o gustare intre, un sandwish, o alta gustare si pranzul sau micul dejun, in functie de ora la care ajungem. In timpul asta mai dormim si noi intre 2 si 4 ore, dupa cum perminte service-ul, loadul, seful de cabina….
Pe langa asta ai de facut si documente, e ca si cum ai face stocul dintr-un bar – ca sa stie colegii care preiau avionul de la tine.
In 14 ore se pot intampla multe: de la turbulente (ca doar traversezi oceanul), la cazuri medicale. Cei mai multi dintre pasageri nu stiu ca noi avem la bord un intreg kit medical pentru orice eventualitate si ne anunta abia cand nu mai pot, din pacate. Din fericire, trainingul e destul de detaliat ca sa stim de toate.
Inainte sa aterizam, capitanul ne anunta cand mai avem o jumatate de ora, la fel si pe pasageri (momentul acela cand incepe el sa vorbeasca pe la sfarsitul zborului si toata lumea se chinuie sa inteleaga 😉 ). Acum e momentul cand reluam treaba cu atentia la indicatii: centura de siguranta cuplata, bagajele in spatiul de depozitare etc.
Am aterizat in siguranta in Sydney si vine momentul “dissembarking”. Aici am un sfat pentru oricine calatoreste cu avionul: stati pe scaun pana se deschid usile. De cand aterizezam si s-a oprit avionul, pana la momentul deschiderii usilor dureaza aproximativ 10 min, pe care toata lumea, pe absolut toate zborurile prefera sa le stea in picioare, la coada. Ca sa nu mai spun ca poate dura si mai mult daca mai avem pasageri la business, pentru ca ei coboara primii – they paid for it :P.
Asta e momentul ala cand din nou eu zic “thank you, bye!” celor 300 de pasageri si primesc cel mai adesea un suras rusinos si vreo cativa curajosi mai zic “bye, thank you!” inapoi.
Cand toata lumea a plecat, cautam din nou avionul sa nu-si fi uitat (sau lasat) cineva, ceva in urma, adunam paturile si dupa vreo 30-40 min, chiar o ora plecam spre bagaje, autobuz si hotel.
Asadar, va rog eu sa nu va mai ridicati de la locurile voastre pana nu se deschid usile. Si sa spuneti cand va este rau. Si salutati la urcare si la coborare.
Iar daca o intalniti pe Bianca (din cate stiu de la alte companii aeriene, daca au calatori din Romania, primesc ”cadou” stewardesa care sa vorbeasca limba) sa o salutati si din partea mea.