ATENȚIE! Articol lung cu 1000 de euro la final!
Începem cu o mărturisire: dacă aș fi avut loc pentru un titlu mai lung, articolul s-ar fi numit Experiențe culinare sau cum am mâncat până nu m-am mai putut ridica. Dar cum spațiul nu mi-a permis, va trebui să crezi despre mine că mănânc foarte cumpătat, în porții mici, fără excese. Până citești ce am de spus mai jos.
Disclaimer: nu mai fac! Plus de asta, am scăpat de 12kg ăn ultimele 6 luni (mulțumesc, Carmen!)
Să îți povestesc și pe unde am dat gata bunătățile:
Pizza cu Nutella în Napoli
Toamna însorită a lui 2011 mă găsea în Napoli, pe malul apei, în restaurantul Gusto Gusto, alături de o gașcă de oameni formidabili – cu care am continuat seria plimbărilor mult timp de atunci. Pentru că ”romanians are cool” și pentru că proprietarii localului au prins drag de noi, primeam din partea casei tot felul de bunătăți, de fiecare dată când le călcam pragul: prosecco, prăjituri, limoncello și… pizza cu Nutella.
Dumnezeu îmi e martor că încercam să mă țin departe, dar cele 3kg cu care m-am întors în România nu erau din cauza hainelor groase. 🙂
Dacă nu ai încercat niciodată blat cald cu Nutella și puuuuuuuuuuțină mozarella, ar trebui. Percepția despre viață îți va fi schimbată definitiv.
Nu cred că mai există restaurantul Gusto Gusto, dar Napoli este tot acolo și biletele de avion ieftine.
Orez sălbatic cu sparanghel și parmezan în Malta
A doua vizită în Malta a fost și prima venire pe Pământ a zeului mâncării absolut delicioase. Mergând din terasă în terasă prin St Julian’s, am dat de una care părea mai fancy (asta doar pentru că era all white), dar cu prețuri moderate (din păcate, am o memorie de pește auriu și nu mai știu cum se numea). Cum tot ce vedeam în jur era mâncare, nu am mai observat și că porția de orez comandată (prima din meniu) era marcată ca potrivită pentru 2 persoane, însă de atunci am învățat să nu îmi mai subestimez puterea poftelor.
Nu mi-a mai fost dat să mă întâlnesc față în față cu un orez atât de bine făcut ce se întindea precum cașcavalul, iar bucățile de sparanghel trase la tigaie au marcat începutul unei frumoase relații de prietenie!
Dacă aș fi în locul tău, m-aș uita de îndată după niște bilete de avion și m-aș opri diiirect la terasele din St Julian’s.
Noodles cu o carne ciudată în Nepal
Foarte precaută din fire, cu vaccinurile la zi (da, sunt de-aia!), cu bocceluța-n spate și cu ghidul în față, am fost purtată către zone care de care mai fascinante, printre care și Annapurna – știi tu, locul ăla de unde pleacă aventurierii spre Himalaya.
Cum restaurantele pe aici nu sunt dintre cele mai cele, iar dacă vrei să ai poftă de mâncare nu cauți cu privirea bucătăria, m-am bazat pe ghidul meu că îmi va recomanda ceva decent – localnic fiind. Zis și făcut, am ajuns într-un loc căruia nu i-aș fi dat șanse, cu bucătar indian (ceva obișnuit pe acolo, indienii fiind invadatorii Nepalului) și am mers pe mâna lui pentru o porție de mâncare ca pentru turiști.
Deși restaurantul plin (adică cele 4 mese și 3 feluri în meniu), mâncarea a venit relativ repede și m-a trecut prin mai multe stări: de la Dumnezeule, ce fel de carne o fi asta pe care tocmai o mănânc, la I don’t care, sunt vaccinată și terminând cu: cea mai bună porție de noodles gustată ever. Aici am învățat că cele mai bune restaurante sunt cele cu 3-4 mese, un bucătar de-ai locului și 3 feluri de mâncare – făcute perfect.
Știu că este foarte scump să ajungi acolo, însă poți proceda precum subsemnata: urmărești cu sfințenie prețurile biletelor de avion și găsești ceva excelent cu 6-8 luni înainte.
Bretzels în Bavaria
Se spune că o poză face cât o mie de cuvinte, nu? Iată unul dintre motivele pentru care trebuie să ajungi în Bavaria:
Paella și Hummus în Barcelona
Fără să exagerez (și cred că ne-am dat seama că îmi cam place mâncarea), cea mai bună porție de Hummus de până acum își are originile în Barcelona. Mai exact, în restaurantul de la parterul clădirii din Cartierul Gotic în care am stat – vizitat de cel puțin două ori. Consistența și gustul l-au clasat pe locul 1 în rândul celor care chiar se delectează ocazional cu mâncare libaneză. Pe locul 2 este unul gustat ân Ankara.
Apoi, pentru că am menționat și paella, recomand restaurantul La Tramoia din apropierea pieței Catalunya. Îmi vei mulțumi ceva mai târziu, după ce realizezi că ceea ce ai crezut până acum că este paella cu fructe de mare se anulează.
Dumplings în Singapore
Până să ajung în restaurantul Din Tai Fung – Singapore, habar nu aveam ce înseamnă/ gust au dumplings. Aparent, trăiam într-un univers paralel și nu știam ce e aia bunătate chinezească. Restaurantul, deschis în 2003 în Singapore (dar apărut în Asia prin 1972) a devenit atât de cunoscut pentru specialitatea dumplings cu legume și porc încât poți lua loc la masă doar dacă te pui pe o listă de așteptare și nu te abați de la ora la care ești chemat cu mai mult de 5 minute.
Găsești aici minunățiile care te vor da pe spate și aici urmărești biletele de avion care te vor duce și mai aproape de Marina Bay și, implicit, restaurantul care îți va schimba percepția despre mâncarea asiatică. ce comanzi de la Chopstix nu se pune la socoteală, crede-mă!
Calamari în Constanța
Credeai că închei acest articol fără să povestesc experiența mea cu restaurantul Compass din portul Tomis? Nu știu cum este meniul lor în rest, dar calamarii în vin alb sunt atât de gustoși încât nu doar o dată m-am ridicat de pe canapeaua din București și m-am oprit direct la masă, în Constanța – indiferent de vreme/ chef. Practic, am mai aflat despre mine și că distanța nu poate sta în calea fericirii.
Dacă ai drum, îți recomand să îi acorzi o șansă. Dacă nu ai drum, îți recomand să îți faci.
———————-
Și uite cum după articolul acesta îmi dau seama că fiecare loc prin care am fost și-a lăsat o puternică amprentă asupra papilelor gustative. Nu aș fi zis 🙂
Fotografii care să susțină cele povestite găsiți pe fiecare dintre articolele KorinaMS.ro menționate mai sus 🙂 Sau îmi scrii mie și eu îți povestesc fiecare experiență. De asemenea, poți câștiga 1000 de euro dacă îmi povestești în comentarii o experiență culinară proprie. Premiul este din partea momondo, iar concursul valabil până la 30 noiembrie!
Iubeesc mancarea si, in calatorii, imi place sa descopar produse si ingrediente locale.
In Atena am mancat cel mai bun gyros – la doar 2 euro, in piata locala de langa Monastiraki.
Tot in Atena, in cartierul in care am stat, o data pe saptamana, se organizeaza un targ cu produse de la producatorii locali – este raiul portocalelor si lamailor proaspat culese (fara coaja cerata) a rosiilor zemoase, a maslinelor, al uleiului de masline, a branzei feta si mult, mult peste si fructe de mare. Totul la un pret foarte bun.
In Thassos, in satul Theologos, la taverna Iatrou, am gustat din cel mai bun miel la rotisor, gatiti simplu, asezonat doar cu sare si putin piper. Si, ca desert, un fel de pesmet cu scortisoara si stafide, asemanator ca aspect si gust cu galustele cu prune, usoare si delicioase.
In Milano am mancat cele mai bune paste cu pesto si parmezan.
In Bulgaria, la Dalboka, cea mai buna ciorba de peste, cu mult marar, si cele mai bune hamsii prajite Plus sarmalute cu midii, midii cu tot feluri de sosuri si salata de icre…yumii.
In Praga, am baut cea mai buna bere neagra ever – Krusovice si un gulas bun de tot, in paine.
Eu iubesc ciocolata, asa ca pentru luna de miere am ales ca destinatie Elvetia. Dintre toate oraselev vizitate, cel mai tare mi-a ramas lipit de suflet Neuchatel, cu casutele sale ce par a fi facute din turta dulce cu glazura alb- galbuie. Pe una dintre stradutele ce duc spre lac se gaseste o mica cofetarie cu vitrine decorate ca in povesti: brazi ninsi impodobiti cu acadele si turta dulce, bulgari din vata de zahar, oameni de zapada din ciocolata alba. La cat de bine arata, nu am ezitat sa intram. Si nu am regretat. Am savurat un croissant cu ciocolata pufos ca un boboc de rata abia iesit din nou, alaturi de o ciocolata calda pe care nu prea stiu cum as putea sa o descriu in cuvinte: densa, catifelata, initial dulce, ca la final sa iti lase in gura o tenta de amarui.
wow. ce de bunatati tentante. numai delicatese.
Mancare..mmmmmm….un capitol care pe mine ma da gata. Imi place mancarea, imi place mult :), dovada stau vreo 4 kilograme pe care, cred eu, le am in plus. Imi plac dulciurile, in special cele facute in casa. La acest capitol, cea mai buna experienta culinara o am de fiecare data cand merg la mama (sau primesc pachet de la ea); prajitura ei cu blat de cacao si crema de cocos pot spune ca ma face fericita, mama stie asta si mereu imi satisface papilele gustative cu acest desert.
O alta experienta surprinzator de placuta am avut-o in vara acestui an, la Budapesta. Faimosul langos cu maioneza de usturoi si parmezan presarat deasupra…..delicios…am mancat doua portii :)) da, stiu, stomacul meu a avut putin de suferit dar….a meritat din plin. Am mai mancat langosi, pe la targurile traditionale dar nici unu nu a fost atat de bun ca acela “de la mama lui din Ungaria”. Si tot la Budapesta am gustat pentru prima data miere cu levantica, ceva mai special, cel putin asa mi s-a parut mie (nu mai gustasem, nici macar nu auzisem pana atunci) o combinatie care merita incercata, poate…nu pe gustul tuturor.
In Amsterdam, fix acum un an, in noiembrie, am fost la noaptea muzeelor.
O experienta inedita care m-a purtat in toate muzeele visate din acel superb loc.
Si astfel m-am ratacit intr-un food hall arhi plin de localnici, imprejmuit de nenumarate mini-restaurante.
Deoarece eram pe fuga m-am gandit ca un “hot-dog” pe still “American street food” ar rezolva rapid foamea unei zile in care am strabatut orasul si a unei nopti anuntate lungi la Nemo Museum.
Cu un zambet larg pe fata, molipsit de la toti oamenii din jur, am primit cel mai tare Hot-dog din lume. Un morman de carne aromata, in paine aramie si mirodenii, cu legume calite pe plita si sos de iaurt cu menta de il visez pana in ziua de azi.
Cand l-am vazut, am intins mana sa iau farfuria uriasa pe care a venit dichisit si zambetul de pe fata mi s-a accentuat fara sa realizez. In acel moment persoana care ne servea m-a intrebat de ce rad, dupa care, m-a oprit din raspuns si mi-a spus, cu totii ar trebui sa radem cand primim mancarea asa e cel mai bine. Abia astept sa ma intorc acolo.
Nefiind mare amatoare de deserturi, sa gasesc unul care sa imi placa atat de tare incat sa il mananc pana si si la mic-dejun a fost o premiera. Celebrul pastel de nata portughez este “vinovatul”. Un desert echilibrat, nu e excesiv de dulce astfel incat nu te saturi doar cu o bucata. Pentru cine e amator de eclere cu crema de vanilie sau choux a la creme, acest desert sigur ii va fi pe plac. Pe locul doi un desert traditional din Sintra, Portugalia: Queijadas de Sintra, foarte dulci, sunt ca un fel de tarte micute, crocante, cu un blat dulce in interior.
In Lisabona in prima seara ne plimbam prin centrul orasului si ne-am hotarat sa vizitam niste strazi adiacente.
Pe una din aceste strazi am gasit un restaurant minuscul numit Fumeiro. Zic minuscul pentru ca era ticsit de aproximativ 1000 de sticle de vin din toata lumea, aranjate pana in tavan, intr-o camera de 60mp cred. Brandurile nu se repeteau, am verificat.
Ce mi-a placut enorm a fost faptul ca se simtea ca este o afacere de familie. Oamenii erau calzi, primitori si pusi pe glume. Aici am mancat pentru prima data in viata mea tocana de fructe de mare, facuta de o bunicuta ca in filme. A fost delicioasa si am mancat aproape tot, zic aproape tot, pentru ca in farfuria mea era mancare cat pentru 3 persoane.
Supa rece Gazpacho, intr-o Barcelona calda, de Octombrie…
Da, imi doream de aproximativ 7 ani sa merg in Barcelona, si da, in aceasta toamna am reusit, finally! La noi deja se instalase frigul binisor acum fix o luna, dar cand am ajuns acolo am fost placut surprinsa de temperatura ridicata de vara. Sincer, de fel ma incanta mult toamna, mi se parea a fi romantica si poetica cu frunzele-i dansand in aer, si ploaia care ma indemna in fiecare weekend aproape, la citit si multaa ciocolata calda cu rom. Anul acesta insa a fost primul an in care tanjeam efectiv dupa vara, de parca nici nu fusese…Deci a fost exact ce-mi doream clima din draga Barcelona. Pasionata peste masura de tot ce inseamna gastronomie, am fost extrem de nerabdatoare sa mananc ceva de-al lor inca din prima jumatate de ora de cand ajunsesem. Am rasfoit de cateva ori bune meniul, toate imi pareau la fel de necunoscute, deci interesante si “must try”, insa temperatura de afara m-a convins in cele din urma sa ma ma informez la ospatar despre supa rece Gazpacho, care m-a fascinat si mai mult cand am aflat din cele povestite ca mai este numita si “supa saracului”. Wow, as vrea sa fiu saraca toata viata cu asemenea mancaruri pe masa precum delicioasa supa de rosii cu ardei gras verde, ceapa si usturoi. Culmea, este si usor de facut, asa ca am venit mai “bogata” acasa, bucurandu-mi familia cu noi retete, gustoase si deloc costisitoare. Precizez ca am incercat si alte preparate incredibil de bune, insa aceasta a fost de departe preferatul meu! Din fiecare tara in care am fost m-am intors mai bogata din punct de vedere gastronomic si intentionez ca tot restul vietii sa ma plimb si sa incerc toate bunatatile lumii asteia maaaari si surprinzatoare!
Inainte sa povestesc despre experienta mea, trebuie sa marturisesc ca nu sunt o gurmanda. Din contra, inainte de acest moment, eram chiar plictisitoare din punct de vedere culinar – puiul la gratar si legumele erau destul de des parte din meniul meu. Singurul lucru interesant pe care mi-l permiteam in farfurie era desertul, insa asta e o alta poveste.
In 2015 am fost prima oara in Asia – mai exact in Bali. Singurul lucru care ma terifia mai mult decat distanta pana acolo era faptul ca o sa mor de foame. Da, pentru mine era o certitudine. Nu mancam picant, prajit, nici ciudateniile si insectele nu mi-erau prietene – eram sigura ca doar asta voi gasi acolo.
Cu prietenul meu gurmand de mana, ne-am oprit intr-o zi intr-un restaurant unde auzisem ca se mananca cel mai bun Babi Guling din Bali – un dish specific al zonei. Eram convinsa ca nici macar nu voi gusta, insa mi-era suficient de foame incat sa ii dau o sansa.
Daca as putea sa adaug o poza, ar fi destul de evident ca acest fel de mancare era opusul a orice eram eu obisnuita sa mananc. Nu exagerez cand spun ca acela a fost momentul in care am inceput sa privesc mancarea in cu totul alt mod.
Am mancat cu atata pofta bucati suculente de porc, cu o pielita atat de crocanta cum ne dorim cu totii cand vrem ceva prajit cu adevarat; bucati de sangerete de-o culoare cum n-am mai vazut, toate langa un orez alb perfect gatit. Si sosul, vai ce sos! Un sambal care lega toate gusturile impreuna, pe care l-am devorat desi imi luase gura foc de la iuteala lui.
Norocul meu a fost ca asta s-a intamplat in primele zile din vacanta noastra si de acolo curajul meu de a experiementa mancarea asiatica a continuat sa ma tina departe de mesele de la hotel si mai aproape de street food 🙂
Ca destinatie aleasa pentru premiul Momondo ar fi Malta sau Barcelona.
Pfff, cele mai bune amintiri ale mele din vacanta sunt legate de mancare. De unde sa incep?
Grecia m-a fermecat complet, as putea manca tzatziki, branza feta picanta la cuptor si creveti in sos de usturoi si vin alb la nesfarsit. In toate cele 3 vizite ale mele acolo, mi-am demonstrat ca dieta greceasca e fix ce iti trebuie in viata ca sa atingi centenarul: apa, soare si mancare.
In Istanbul, am poposit intr-o zi la un mic fast food ce se voia restaurant. Voia bine, pentru ca am mancat cel mai delicios kebab din univers. M-am saturat si m-am intors cu stomacul plin ca sa imi iau unul, atat de bun era.
Bruxelles. Nu ma asteptam sa ma indragosteac de mancarea lor, desi mi se tot baga pe gat de toata lumea: sa mananci moules and frites. A fost ceva fabulos. Pana atunci credeam ca imi plac cartofii prajiti, in Bruxelles mi-am dat seama ca nu pot sa traiesc fara ei. Nu glumesc cand spun ca toate mesele mele acolo au fost cu moules frites.
Peak-ul experientelor mele culinare a fost in Maroc, fiind si calatoria mea preferata. Totul a fost un festin,de la mancare, la cultura, peisaje si trairi. Dupa o plimbare cu camila in desert, la 7 dimineata, am luat micul dejun m-am bucurat de cele mai bune clatite marocane (pe vatra) cu miere naturala. Tot in Maroc am mancat in una din celebrele piete de peste din Essaouira. Am comandat 7 feluri de peste + fructe de mare cu legume, fructe si sosuri. Fiind intr-un grup mai mare de oameni, treaba asta ne-a costat de 30 lei de caciula. A fost pentru prima data in viata cand mi-am permis financiar sa mananc mai mult de 250 g de fructe mare proaspete.
Si daca as castiga premiul, as vrea musai sa ajung pe taramuri culinare asiatice. 🙂