Cand eram mica nu mi-l doream pe Fat-Frumos, pentru ca aveam impresia ca el este departe – peste 7 mari si 7 tari. In plus, Fat asta nu avea nume fancy, umbla cu tipe blonde… not my type.
Am mai crescut si am inteles ca in viata este ca la proba rochiei ideale: trebuie sa iei cu tine masura care-ti vine cel mai bine acum si aici, care nu te strange, nu te incomodeaza, ci iti vine ca turnata, fara sa fie nevoie de compromisuri sau ajustari. Altfel, inseamna ca nu a fost croita pentru tine si nu are sens sa te blochezi.
Acum sunt in cautarea fericirii, chiar si cu mandat de perchezitie. Pentru ca simt ca e departe si inca mai am de tatonat terenuri. Undeva trebuie sa fie si jumatatea noastra, atat a sufletului, cat si a mintii! Si pentru ca doua jumatati sa devina un intreg este nevoie de iubire. Uitati-va drept si atent si sigur o veti vedea- chiar daca unii au nevoie de ochelari pentru departare.
Si tineti cont de faptul ca lucrurile pe care nu le-am primit de-a lungul vietii, pur si simplu nu ne trebuie.
Cine pastreaza un ochi deschis spre Trecut este intelept. Cine ii pastreaza pe amandoi este orb.
Unde se duc toate dorintele si fericirile pe care le lasam in urma si unde este lumea aceea perfecta? Astept raspunsul pe strada Sperantei, la parter 😉