Hotel Castel Daniel

În următoarea perioadă o să auzi tot mai des de zone/ orașe/ comune/ sate care își promovează minunățiile și scot în lumină (în sfârșit) tot ce au realizat în ultimii ani și au uitat să vorbească despre. Nu de alta, dar vine 2021 peste noi și avem nevoie de o capitală culturală demnă de acest titlu.

Așa am descoperit Castelul Daniel, în cel mai liniștit loc de pe Pământ, unde și gândurile iau o pauză – ca să nu-ți strice zen-ul, tocmai unde te-ai aștepta mai puțin: în Covasna.

Îți voi povesti puțin despre ce am găsit când am ajuns aici, fără să știu cât de mult am căutat 🙂

De unde a plecat totul?

Castelul a fost construit la începutul anilor 1600 de către familia de nobili Mihaly. Istorie, istorie, istorie, ajungem în anul 2009, când o doi tineri deștepți și cu ceva bani de pus la bătaie pentru un apartament în București au aflat de posibilitatea de a cumpăra un Castel cu aceiași bani (în plin boom imobiliar – știi despre ce vorbesc).

Bineînțeles, fiind de-o vârstă cu istoria, a fost nevoie de restaurare. Zis și făcut: 200.000 de euro (fonduri nerambursabile) și 5 ani mai târziu, iată-ne ajunși în septembrie 2014 cu hotelul deschis turiștilor. Pe lânga toate aceste investiții, cei doi soți Racz (Attila și Lilla) accesează anual fonduri norvegiene (55.000 euro) cu ajutorul cărora organizează evenimente culturale – tabere de pictură, expoziții etc.

Cum ajungi la Hotelul Castel Daniel?

Fără GPS cred eu că viața e pustiu, așa că cel mai bine îți propui să ajungi în Țălișoara, la numărul 215 – la aproximativ 60 de kilometri de Braşov. Acesta este un sat tipic unguresc foarte cunoscut din județul Covasna, unde s-au adunat cei mai cei meșteri. Deci sigur te va ajuta cu direcții oricine va fi întrebat.

 

Ce găsești la Hotelul Castel Daniel?

Fiind un boutique hotel, aici găsești opt camere care au în comun doar… culoarea pereților (și poate nici asta). Fiecare are o denumire și o poveste, iată care mi s-au părut cele mai interesante:

  1. Camera Constantinopol – camera cu picturi murale descoperite sub zugrăveli vechi de prin 1680, cu scena plății birurilor la Poarta Otomană. Ce m-a “dezamăgit” aici a fost faptul că aceste picturi nu sunt protejate și … sunt și în dreptul căzii. Să vezi aici ce înseamnă dușuri stresante: păi cum să stai liniștit în cadă, când lângă tine este o pictură murală ce așteaptă picătura ta de apă?
  2. Camera Poarta Castelului – pe unde în urmă cu 130 de ani se intra cu caleașca în curte
  3. Apartamentul cu lebădă – denumit așa după emblema familiei, blazonul sculptat în piatră aflându-se pe peretele exterior al camerei. Ceva de vis.
  4. Camera secretelor – denumirea vine de la aerul misterios și poveștile cu fantome spuse la gura sobei. Practic, nu o să știm niciodată de ce i s-a spus așa.

Toate camerele sunt duble (cu 1 sau 2 paturi), iar saltelele și pernele – un criteriu foarte important pentru mine – sunt exact cum ar trebui să fie: nici prea tari, dar nici prea moi.

Ah, dacă nu ești ok cu partenerul care te privește în timp ce faci baie, NU alege camerele The Lodging of Olasztelek (2) sau Constantinopol (8). Au cada în centrul acțiunii.

Prețul unei camere: 110 euro/noapte.

 

Restaurantul Hotelului Castel Daniel

Mâncarea nu m-a impresionat prin prezentare, însă meniul stabilit cu precizie în fiecare seară este cât se poate de surprinzător. Doamna care gătește pentru turiștii cazați la hotel s-a “format” în bucătăriile din Ungaria, după care s-a întors pentru a revoluționa bucătăria tradițională, adăugând o notă personală. Și îi iese foarte bine.

A reușit să mă câștige la meniul renascentist (rață/miel/pește cu arpacaș/linte/măr copt) ce avea la desert pară fiartă în vin alb, cu ciocolată și dulceață de coacăze. Sper să simți și tu cum îți crește glicemia doar citind ce am scris. Și apoi uitându-te la poză:

Ah, pregătește-te pentru următoarea veste: în Țălișoara nu există cârciumi. Deci nu ai unde să ieși la o citronadă la ceas de seară.

Long story short: Dacă vrei să te simți rege pentru 1-2-3-x zile, fa-mi plăcerea și vino până aici. Uită de mailuri, telefoane, orice îți provoacă nervi și zgomot. Și au montat oamenii ăștia niște stele pe cer de… mamă-mamă. Te întorci altă persoană.

 

P.S. Pe unul dintre pereții exteriori (cum ieși din restaurant) vei observa scris mare “1680”. Semnificația este chiar pe blogul cu domeniu asemănător – 1680.ro:

perete 1680 _hotel castel daniel

  • 1680 este anul terminării celor mai importante lucrări de extindere a Castelului, acesta fiind pictată pe fațada clădirii, marcându-se chiar și ziua exactă, Die 20 Septembris, și inițialele proprietarilor constructori MD și HI, contele Mihály Daniel și soția Haller Judit;
  • 1680 este și anul din care probabil datează picturile murale descoperite la Castel, picturi murale de o valoare patrimonială deosebită datorită unicității temei acestora, adică o istorie pictată a vieții sociale și politice a familiei Daniel din Vărghiș;
  • 1680 întruchipează cei aproape 350 de ani de istorie a castelului, de la epoca de aur de la sfârșit de secol 17., diverși proprietari și extinderi de-a lungul secolelor, vicisitudinile din vremea comunismului…

 

Un Share dat acestui articol ar salva 2-3 pinguini de la încălzirea globală.

4 thoughts on “Hotel Castel Daniel”

  1. Nu m-as fi gandit niciodata ca ungurii pot avea asa locuri frumoase – am fugit cat am putut de zona respectiva, am auzit doar povesti … chiar! cum e in mijlocul secuimii?

    1. Pai nici sa nu reveniti, Ardealul e superb dar nu pentru sudistii needucati si plini de prejudecati…

  2. Si secuii sunt oameni! Iar de bani,mai ales daca afacerea ta este turismul,oricine are nevoie!
    Orice oportunitate trebuie folosita la maxim! Si-apoi ,daca esti cu ganduri negativiste si rautacios, tot tu esti cel ce sufera…primul!
    Numai bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Categorii