In toata casa isi fac simtita prezenta tot felul de arome care mai de care mai imbietoare. Trandafiri, cirese, gutui si alte minunatii din care se poate face bomba diabetica denumita generic “Dulceata”.
Se “imborcaneaza” si se pune putina aspirina pentru a rezista peste iarna pe care oricum nu o va prinde – insa e bine sa fie, nu se stie niciodata.
Este depozitata in balcon, in camara, la vecinu’ Gigel, la Costica de la Primarie, oriunde, numai pe masa din bucatarie nu.
Si astepti si astepti si astepti. Un semn divin si dulceata este a ta. Insa el intarzie sa apara. El, semnul.
Intr-o buna zi, cand generozitatea da pe afara, apare Mama in pragul usii, cu farfurioare pline cu dulceata. Te duci inspre ea cu grija, pentru ca stii ca dulceata are nevoie de atentie, iar mama este firava si poate scapa oricand ceea ce tu ai asteptat cu sufletul la gura.
Te apropii si cu ochii umezi faci rost imediat de o lingurita. Cat ai visat sa o poti gusta si sa fie numai al tau intreg borcanul.
Mama te mustreaza si te trimite la locul tau. Dulceata este pentru musafiri.
Ca noi toți de altfel. Noi toți suntem pentru musafiri. Vin, pleacă, noi tot aici. Ca dulceața aia de care pomeneai, numa buni de gustat și rămas cu gustul dulce/acrișor.
Bai ce te schimba Chisinaul! 🙂 Te face asa… mai deep
E.. Cred că mai degrabă mă “dezgroapă”.
Eu ma multumesc cu aromele parfumate ale lumnarilor, ai idee ce pot consuma pentru a scapa de senzatia de amar ce o am in gat zilnic|?
Din cate stiu eu (patita fiind) senzatia de amar este datorata problemelor biliare. Insa cum eu nu sunt specialist, ce ar fi sa consulti un medic? 🙂