Iata ca a venit momentul sa avem si un guest post scris de o prietena care si-a petrecut luna de miere in Malta – Ana Maria Danailescu. Ne-a povestit cam ce este de facut pe insula, insa avem nevoie si de putina relaxare, nu? Asadar, mai jos citim despre plajele si piscinele care i-au fost pe plac. Enjoy!
Impresia generala este ca maltezii stiu sa-ti ia banii pe orice. Cel mai bun exemplu este plaja San Blas care se afla la baza unei vai, ai de facut o coborare, pe o panta anevoioasa, de cateva zeci de metri, nimic foarte dificil, insa o urcare pe panta intr-un pick-up truck costa 2 euro.
Insa au unele lucururi care merita banii. Printre acestea sunt Blue Grotto, aflata in Sudul insulei. Aici costa 8 euro sa urci intr-o barca cu motor si sa mergi prin pesteri si coloane de stanca care stau proptite in apa super albastra si sa vezi corali colorati.
Nu am vizitat toate plajele, poate si pentru ca nu au foarte multe cu nisip. Dintre cele pe care le-am vizitat, iata care sunt, in ordinea relativ descrescatoare a preferintelor personale, evident:
Pretty Bay (insula Malta) – zona de S, S-E a insulei – denumirea nu are legatura cu realitatea. Plaja este mult prea aproape de oras, iar portul mult prea aproape de plaja – motiv pentru care apa isi pierde din claritate. La fel cum noi ne-am pierdut cheful de a petrece foarte mult timp aici.
Inland sea (insula Gozo) – nu are nimic spectaculos, e plin de pietris pe fundul apei iar peisajul nu e cine stie. Pentru o pauza de racorire merge.
Melieha Bay (insula Malta) – Cunoscuta si sub denumirea de Ghadira, este una dintre plajele aglomerate ale Maltei. Nu am fost impresionati de nimic in aceasta zona, insa este un loc potrivit pentru cei care vin cu familia (nu exista curenti in apa).
Piscina Aqua (insula Malta) – este cea a hotelului in care am stat (Porto Azzurro) si a fost o optiune de relaxare la indemana si foarte ok cand nu era toata lumea acolo. Cei de la bar te lasau sa iti iei bautura langa sezlong, iar palmierii si piatra specifica Maltei iti dadeau senzatia ca esti in cea mai relaxanta vacanta.
Gnejna Bay (insula Malta) – Are ceva mai mult: peisajul e mai frumos, nu e asa aglomerata si ne-au impresionat primele intalniri cu scaritele din inox care coborau de pe stanci in apa, ca intr-o piscina. In unele locuri apa nu era cea mai curata, insa aveai la dispozitie intrari in apa de pe nisip dar si de pe stanca.
Ghar Lapsi (insula Malta) – e o formatiune de stanca, un loc perfect de diving si snorkeling. Aici exista putine zone care iti permit sa stai pe prospop si va puteti lua gandul de la sezlonguri – nu se gasesc de inchiriat. Cu toata acestea, privelistea este de milioane si chiar merita sa va balaciti aici pret de cateva ore.
Azure Window (insula Gozo) – este perfecta pentru diving si are stanci pe care se poate sta pe un prosop. Aici sunt zone cu arici de mare, asa ca ar fi de preferat sa folositi “incaltarile speciale pentru apa cu arici”.
Paradise Bay (insula Malta) – este foarte draguta, dupa stanci gasesti o “canapea” de nisip fin si apa curata. In apropiere se mananca bine.
Blue Lagoon (insula Comino) – e aglomerata, recomandam cu caldura primele ferry-uri care pleaca din Cirkewwa (pe la 8-9 dimineata, ferry-urile pleaca din jumatate in jumatate de ora) daca vreti sa prindeti sezlonguri ok. Acestea sunt amplasate pe stanci, iar maltezii intreprinzatori le pun absolut peste tot. Din aceasta cauza, in jurul orei 16 eram deja la ferry-ul de intoarcere – locul se aglomerase excesiv. Peisajul, apa si tot ce e acolo merita insa cateva ore. In plus, exista si nenumarate activitati acvatice pe care le poti face pe acolo, inclusiv Flyboarding. Foarte dragut este ca la intoarcerea pe insula principala ferry-ul te plimba cam 15-20 de minute pe la pesteri.
Golden Bay (insula Malta) – este una dintre cele doua mari plaje pe care le au maltezii, cealalta fiind Ghajn Tuffieha. Este incapatoare, cu toate facilitatile disponibile – sezlonguri, locuri bune de mancat, taraba cu fructe chiar la intrarea pe plaja. Au chiar si hoteluri langa, daca vreti sa fiti aproape de o plaja “normala”. Noi am prins o zi cu vant si au fost valuri maricele dar foarte frumoase. Singurul mic inconvenient ar fi ca era o banda de pietre la intrarea in apa, dar dupa ce treceai de ele totul era perfect.
San Blas (insula Gozo) – este o plaja hippioata, cu nisip rosu-portocaliu si apa numai buna pentru balaceala, fara pietre. Exista aici si un loc de campare, pentru cei carora le place sa stea la cort. Trebuie sa stiti, de asemenea, ca plaja aceasta este aproape de Ta’Mena – proprietatea care gazduia festivalul de vin despre care vorbeam in articolul precedent.
Café del Mar (insula Malta) – este langa Aquarium (pe care nu l-am vizitat, dar arata foarte bine din punct de vedere architectural), are un infinity pool care da spre mare si va ofera o priveliste de milioane cu un apus superb. Am remarcat faptul ca dupa ora 18.00 nu platesti nici intrarea la piscina si nici sezlongul. Locul este de trecut pe bucket list 🙂
Fotografii: Arhiva personala Ana Maria Danailescu