Cazare în Barcelona

Până acum, am avut două ocazii de a vizita Barcelona – prima dată am ales un hotel, a doua oară am stat pentru prima oară cu airbnb 🙂 Așadar, voi vorbi despre ambele experiențe, pentru că sunt convinsă că încă mai există sceptici când vine vorba de airbnb și stat în casele oamenilor, dar sigur ai ajuns aici într-un moment când îți cauți cazare în Barcelona:

  1. Hotel în Barcelona: Silken St. Gervasi

Dacă vrei puțin răsfăț în camere spațioase, liniște și metrou în față, acesta este locul.

Vom pune pe seama oboselii faptul că mi-a fost destul de greu să îl găsesc imediat ce am ieșit de la metrou – stația El Puxet, dar intrarea este chiar pe partea cealaltă a blocului lipit de stație. Zona este perfectă dacă îți cauți să te relaxezi sau dacă vrei să ajungi mai repede la Tibidabo (tramvaiul albastru care duce la funicular pleacă din apropiere de hotel).

Prețurile sunt puțin peste medie, probabil motivul fiind faptul că fac parte dintr-un lanț (mai există, tot în Barcelona, un Silken Rambla)

  1. Airbnb în Barcelona: cartierul Gotic

După cum spuneam la început, a fost pentru prima dată când am stat într-un apartament prin airbnb.com – și nu ultima, cu siguranță.

Am nimerit un proprietar care deține mai multe apartamente prin Barcelona, în zone-cheie. Iar apartamentul în care am stat era proaspăt achiziționat și renovat, model Studio.

Tot cu această primă ocazie am aflat și că prețul cazării airbnb poate fi negociat direct cu proprietarul. Și bineînțeles că asta am făcut, scutind aproximativ 100 de euro pentru înteaga perioadă.

Am găsit aici absolut tot ce ne-ar fi trebuit pentru o ședere de excepție, cât să nu simțim vreo lipsă: cafea la discreție, mașini de spălat vase și rufe, detergenți, prosoape, pastă de dinți, hărți, cupoane cu discounturi pentru diverse atracții din Barcelona.

Ceea ce ar trebui să știți este că studioul are un pat dublu la etaj și două pentru câte o persoană, la parter (unul dintre ele este vizibil în imagini, pentru cel de-al doilea este suficient să tragi de un mare sertar). Spațiul este foarte foarte bine împărțit, dar nu văd cum ar sta mai mult dde un cuplu în acest apartament, având în vedere că baia are pereți/uși de sticlă (prin care poți vedea cam din oricare unghi al casei).

Cum arată:

Partea care nu m-a încântat foarte tare la utilizarea serviciilor airbnb este că nu ai unde să lași bagajul, dacă ai zbor de seară și imediat după tine mai vine cineva în casa respectivă.

Dar am găsit în Barcelona un loc unde îți poți lăsa liniștit bagajul cât te mai plimbi – BCN Locker (pl. Catalunya) –, contra unei sume între 3.5-6.5 euro/ dulap, în funcție de volumul genții.

 

Soluții se găsesc, dar ține cont și de prețurile care cresc pe zi ce trece 🙂 Cu cât rezervi mai repede, cu atât mai bine!

 

Fotografiile cu care am ilustrat articolul au fost realizate (95%) cu Fujifilm X-T10. Mulțumiri F64.ro

Mai multe fotografii din Barcelona, aici.

One thought on “Cazare în Barcelona”

  1. Si noi am avut o experienta placuta cu AirBnb in Grecia. Proprietarul locuia in casa insa intr-un alt corp, practic aveam o mini-casa a noastra, cu intrare separata! Nu stiam ca se poate negocia pretul direct cu proprietarul, oricum era sub pretul oricarui hotel care oferea aceleasi conditii. Pe viitor vom incerca si negocierea, multumim pentru informatii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Categorii