Importanța Conștientizării Trecutului
Într-o lume ce se mișcă rapid, trecutul poate părea adesea un capitol închis. Dar locuri precum Auschwitz I și Auschwitz II-Birkenau stau ca memento-uri ale unor epoci întunecate, reamintindu-ne de importanța cunoașterii istoriei. Și iată cum astăzi deschid un subiect foarte dureros și vreau să vă împărtășesc o experiență care mi-a schimbat perspectiva asupra vieții, oricâte cărți pe subiect aș fi citit înainte: vizita la Auschwitz I și Auschwitz II-Birkenau –> o incursiune în adâncurile istoriei umane, un pelerinaj emoțional care ne reamintește de tragediile trecutului și responsabilitatea noastră de a le comemora.
Alegerea ghidului: o fereastră în trecut
Am ales să vizitez aceste locuri cu un ghid, pentru o taxă de 70 de lei. Deși intrarea fără ghid este gratuită cu rezervare, prezența acestuia adaugă o dimensiune umană, oferind context și adâncime poveștilor. Ghidul nostru nu a fost doar un narator al faptelor istorice, ci un intermediar între noi și sufletele pierdute în acele locuri. L-am găsit aici: LINK
Sigur, nu am avut nevoie de intervențiile lui a fost momentul în care am intrat în Auschwitz I, când din boxe se aud numele celor care au fost închiși, obligându-te să păstrezi liniștea și să acorzi câteva momente de reculegere. Prea puține.
Camera Ochelarilor și a Părului: amintiri tăcute
Unul dintre cele mai puternice momente a fost când am pășit în camerele pline de obiecte personale ale victimelor: ochelari, oale, pantofi, genți de voiaj cu nume inscripționate și, cel mai cutremurător, părul. Aceste obiecte simple, dar incredibil de personale, spun povești despre vieți oprite, despre demnitate curmată brusc, despre vise nerealizate și un trecut ce strigă să nu fie uitat.
Copilăria umbrită de tragedie
Pe lângă poarta cu inscripția “Arbeit macht frei”, încăperile menționate mai sus (toate din Auschwitz I), imaginile pe care le-am văzut desenate pe pereți în incaperile pentru copii, cu copii fericiti care merg la școală (din Auschwitz II-Birkenau), stau în contrast strident cu realitatea sumbră a ceea ce este acum un muzeu. Aceste desene ne reamintesc că în acele vremuri întunecate, chiar și inocența copilăriei a fost umbrită de tragedie. Și așa ceva nu ar trebui să se mai întâmple vreodată. Sau să se fi întâmplat în istoria recentă.
Efectul Mengele: umbrele trecutului
Chiar înainte de a ajunge la acest complex muzeal, în geanta mea (pentru că am mereu în geantă o carte) era David Marwell – Mengele. Demascarea îngerului morții, un studiu complex cu privire la viața acestui monstru de om care nu are nevoie de prezentări și cum s-a descoperit unde și cum și-a petrecut bătrânețea (în liniște și aproape armonie).
Astfel, povestirile supraviețuitorilor despre Mengele ne arată cum trauma poate deforma amintirile și percepțiile. Mai exact, există acest “efect Mengele” care îi încearcă pe cei care au supraviețuit lagărelor: pentru că s-a vorbit foarte mult despre ce orori a produs sau se presupune că a produs el, oamenii au impresia că l-au întâlnit și chiar au povești cu el — chiar dacă perioadele sau întâmplările nu coincid, dar pentru că au trecut prin orori de care doar pe el l-ar crede în stare să le comită. Din păcate, de cele mai multe ori alții erau cei care își testau actele de cruzime, Mengele fiind de cele mai multe ori închis în laboratorul improvizat pentru experimentele sale extrem de ciudate.
Un mesaj de speranță și responsabilitate
Pe măsură ce ne pregăteam să părăsim locurile acestor orori, au răsunat cuvintele ghidului nostru: “Gândiți-vă că voi ieșiți pe aceste porți liberi să vă continuați viața, să mergeți la un restaurant să mâncați, apoi să vă odihniți în camera voastră de hotel“. Această libertate, atât de simplă și totuși atât de prețioasă, era ceva ce mulți din acele locuri nu au avut niciodată.
Acest gând ne reamintește responsabilitatea pe care o avem de a ne asigura că astfel de orori nu se vor mai repeta. Este o datorie pe care o purtăm față de trecut și față de viitor, un angajament de a menține vie memoria celor pierduți și de a învăța din greșelile istoriei.
Pentru vizitarea celor două muzee ai nevoie de cel puțin jumătate de zi (odată ajuns acolo).
Distanța dintre cele două (Auschwitz I și Auschwitz II) este de aproximativ 2km. Poate fi străbătută pe jos (nu și dacă ești la limită cu timpul), cu mașina personală sau cu autobuzele puse la dispoziție de Muzeu.
Nu ai voie cu obiecte voluminoase/ rucsac, ci doar cu o apă și biletul de acces. Dacă vii cu autobuzul, vei avea locker pus la dispoziție.
Vizita mea la Auschwitz nu a fost doar o călătorie în istorie, ci și un angajament față de prezent și viitor.
Această experiență m-a schimbat la nivel profund și sper să vă fi transmis o parte din emoțiile și lecțiile pe care le-am trăit. Este o responsabilitate pe care o purtăm cu toții, de a nu uita și de a păstra vie memoria celor pierduți. Și, mai ales, de a arăta că am învățat să nu repetăm istoria.
Cu speranță,
Corina
- https://korinams ro/2023/12/28/voi-iesiti-pe-aceste-porti-si-sunteti-liberi-vizita-la-auschwitz-i-si-auschwitz-ii-birkenau/